Timișoara este situată în sud-estul Câmpiei Panonice (respectiv în sudulCâmpiei de Vest), în zona de divagare a râurilor Timiș și Bega. Apele celor două râuri au format aici un ținut foarte mlăștinos și frecvent inundat. Timișoara însă s-a dezvoltat într-unul din puținele locuri pe unde se puteau trece mlaștinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificație în jurul cetății, însă au favorizat și o atmosferă umedă și insalubră, precum și proliferarea epidemiilor de ciumă și holeră, care au menținut relativ scăzut numărul de locuitori și au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetății. Cu timpul însă rețeaua hidrografică a zonei a fost desecată, îndiguită și deviată. În urma acestor lucrări râul Timiș a încetat să mai străbată orașul. Îmbunătățirea terenului a fost realizată în mod ireversibil prin construirea Canalului Begaîncepând cu 1728 și desecarea completă a mlaștinilor din împrejurimi. Totuși, terenul de pe raza orașului moștenește o pânza freatică aflată la o adâncime de numai 0,5 - 5 metri, factor care nu permite construirea edificiilor înalte.
Ora locală este ora oficială a României, și anume Ora Europei de Est.
Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi. Dar și de cumani, bulgari și valahi (români). La sfârșitul mileniul au urmat maghiarii.
Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în sec. X, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, Regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea.
Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în 1212 sau în 1266. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat în regatul ungar.
Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș au devenit din ce în ce mai importante. Timișoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timișoara. Numirea lui Ioan Huniade în funcția de comite de Timiș, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El a transformat orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490.
Un episod deosebit din istoria Timișoarei îl reprezintă asediul cetății de către oastea țăranilor răsculați condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români și unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timișoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroșit și ars de viu este marcat de statuia Sfintei Marii din Piața cu același nume a cartierului Iosefin. Totuși, ultimele ipoteze susțin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci, este mult mai probabil ca locul execuției să fie undeva în fața Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.